Finanţele - o industrie!
Discutînd cu prieteni din România despre oportunitatea de a intra în nucleul dur al finanţelor, adică de a trece de pe partea funcţională (infrastructură) pe cea operaţională, am constatat că percepţia celor de acasă vizavi de acest domeniu este una anacronică, total decalată de realitatea prezentă. Printr-o apăsătoare lipsă de vizibilitate, finanţele sunt percepute de români inteligenţi ca extrem de sastisitoare, deoarece ar fi vorba mereu de aceleaşi cifre umblate de ici-colo: “eu după 10 tranzacţii m-aş plictisi“.
Pe de altă parte, o prietenă de la Hong Kong care lucrează pentru o mare bancă de investiţii îmi povesteşte că zi de zi concepe noi produse financiare, le face preţul şi apoi le prezintă tranzacţionerilor. Inovaţie continuă!
“Finanţele sunt acum o industrie!” perorează un şef de cabinet de consultanţă care a avut amabilitatea să ma invite la un interviu. Şi ce mai industrie! Una care reuneşte cele mai mari pieţe din lume. Ce s-o fi tranzacţionînd încontinuu pe aceste pieţe? Dolari şi acţiuni? Doar la bază! Restul îl reprezintă toate aceste instrumente exotice care au pululat în ultimul deceniu. Iată cum grupuri bancare mari precum Société Générale, vedeta ultimelor zile, sau Goldman Sachs, cîştigător net în criza derivatelor de credite ipotecare, îşi realizau/realizează ½ din profit!
Finanţele nu înseamnă repetitivitate! Înseamnă instrumente financiare din cele mai diverse + gestiunea riscurilor pe care intrinsec le poartă. Ajungîndu-se pînă la produse total decorelate de realitatea economică (de subiacent), finanţele se detaşează net de ceea ce erau cîndva. Finanţele au devenit o complexă industrie!
This entry was posted on Saturday, February 2nd, 2008 at 1:56 am and is filed under RO. Find similar posts by selecting and of the following tags: finante industrie investitii inovatie. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.
on February 2, 2008 at 11:01 am giures wrote:
1. Astfel de instrumente (subprime lending) mascate si transformate in alte instrumente exotice sunt la un pas sa bage economia americana in recesiune. Where’s the fun in that?!
2. Astfel de instrumente fac sa se evaporeze 5 mld E din Soc Gen. Where’s the fun in that?!
3. Imi e neclar cat de rationala e aceasta industrie. Imi pare a fi o alchimie a banilor cu evenimente amplificate de sentimente nejustificate rational si cu riscuri asumate in urma unor analize incomplete (altfel cum ar fi posibile evenimente ca cele ce se succed in zilele noastre sau cum au fost cele din criza din anii ‘30?).
on February 2, 2008 at 11:19 am diacríno wrote:
1. Se neglijase partea a doua: gestiunea riscului. E o lecţie pentru viitor. Vestea bună este că finanţiştii devin din ce în ce mai buni în evaluarea riscurilor.
2. Se încălcaseră nişte norme deja existente: limitele la tranzacţionare.
3. Adesea e o alchimie a banilor. Multe contracte vîndute sunt pe sumă-zero: cît va cîştiga o parte, tot atît va pierde cealaltă. Dar toate aceste contracte acoperă pînă la urmă nişte nevoi. De bază: transpunerea avuţiei viitoare în prezent (credite), transpunerea avuţiei prezente în viitor (plasamente), asigurări; sau financiare: acoperirea unui risc pe care cineva şi l-a asumat într-o poziţie se poate face cumpărînd un contract prin care se joacă în sens invers. Totul se rezumă apoi la instrumentul financiar potrivit şi la evaluarea corectă a riscului pe care îl poartă.
Cît despre turbulenţe pe pieţele financiare nu mă pot pronunţa - nu sunt specialist. Dar asupra necesităţii industriei financiare nu am dubii.
on February 2, 2008 at 11:35 am giures wrote:
De acord cu necesitatea - nici nu am intentionat sa o pun la indoiala.
Cred doar ca tine de structura personalitatii fiecaruia in ce masura o astfel de industrie este interesanta. Si nu neaparat de o perceptie anacronica.
Pentru 1. - mi se pare inspaimantator ca nu au gestinat riscul la nivelul asta si ca instrumentele initiale cu grad mare de risc au trecut prin intermediari ajungand mascate in instrumente cu grad mic de risc.
Pentru 2. - iarasi extrem de ciudat (inca nu sunt convins ca s-a intamplat asa) ca nu au existat instrumente de prevenire pentru depasirea acestor limite.
Sunt iarasi de acord ca totul se rezuma la analiza riscului - dar iarasi unde e stiinta in aceasta analiza? - nu e retorica intrebarea - nu ma pricep si ar trebui sa studiez mult mai mult decat am facut-o pana acum ca sa pot emite o parere informata in privinta asta.
on February 2, 2008 at 11:55 am diacríno wrote:
1. De acord, o lecţie înspăimîntătoare.
2. Există şi instrumente, şi procese de prevenire. Precum şi tactici de conturnare a acestora. Oricum, existenţa pîrghiilor de control ridică un mare semn de întrebare. Aşadeci, lucrurile nu s-au întîmplat aşa cum se pretinde. Cea mai interesantă teorie pe care am auzit-o a fost filiera rusă: SocGen, bine înfipt pe materii prime, e grupul care dimpreună cu BNP face jumătate din trazacţiile cu gaz rusesc; cînd SocGen a cumpărat două bănci ruseşti, nu se ştie dacă a avut eleganţa de a “da dreptul” potentaţilor sovietici (KGB-ului); aceştia din urmă, după ce au găsit veriga slabă din SG, au concertat un atac DDoS cu contracte pe indici bursieri
3. Unde e ştiinţa? Poate nu ne e evidentă nouă, mirenilor, dar ea este acolo!
Un exemplu: Toţi actuarii (”quants”) care fac modele şi implementează strategii de o zi sunt nişte mici oameni de ştiinţă. Intervine apoi empirismul tranzacţionerilor. Prin activitatea lor, ei sunt cei care validează modelele actuarilor. Modelele validate merg apoi în producţie (devin strategii durabile). Iar la bază e ştiinţă.
Alt exemplu: cei care concep noi instrumente financiare le fac şi preţul. Iarăşi ştiinţă.
Trebuie însă acceptat că analizele globale conţin o anumită doză de empirism. Poate cu timpul va scădea. Dar încă de pe acum, cînd vorbim de produse decorelate de subiacent (de realitatea economică), ştiinţa e covîrşitor de prezentă.