A protege, a proteja şi conjugările fertile
Suntem cu toţii convinşi că, dacă ni se cere să folosim un verb românesc nemaiîntîlnit, ne descurcăm destul de bine în a-l flexa la diverse persoane şi timpuri. Vă dau verbul a degelifica, spre exemplu. O să îmi spuneţi imediat eu degelific, tu degelifici… ei degelificaseră… degelificat. Există totuşi verbe pe care nu le simţim, datorită unei uşoare lipse de exerciţiu. Şi care, colac peste pupăză, sunt mai justificate în propria existenţă decît alte verbe, sinonime şi de origine comună. A protege, de pildă, nu înseamnă altceva decît a proteja şi se conjugă ca orice alt verb cu sonoritate similară: înţeleg, înţelegi - proteg, protegi… au înţeles - au protes… înţeleseşi - proteseşi 
Cum s-a fofilat acest verb în limba română şi de ce a fost, în cele din urmă, uzurpat de forma a proteja? Iată cîteva clarificări:
[Memento] Verbul românesc se poate categorisi după conjugare, aceasta fiind situaţia tuturor limbilor romanice. Conjugarea I reuneşte verbele ale căror infinitive se termină în -a curat: a cînta, a mînca, a bloga; conjugarea a doua - verbele în -ea: a vedea, a plăcea; conjugarea a treia - verbele în -e: a face, a zice, a trimite; în fine, conjugarea a patra conţine verbele în -i, -î: a împărţi, a clicui, a coborî.
Ca şi în celelalte limbi neolatine, unele conjugări sunt mai productive decît altele, în sensul că formarea de noi verbe se face cu predilecţie în cadrul anumitor conjugări. Româna are şansa de a avea două grupe fertile: conjugările I şi IV (exemple: a alcooliza, sedimenta, bloga, clicui, pingui, blogări) şi aceasta datorită unor sufixe productive: -iza, -ifica, -a, -ui, -i. Cît despre celelalte două conjugări, ele nu par a se mai îmbogăţi. Astfel, conjugarea a III-a rămîne la un număr restrîns de verbe, majoritatea foarte vechi.
Intrînd în dedesubturi, trebuie menţionat că succesul conjugărilor I şi IV se bazează şi pe o lungă tradiţie a importurilor verbale. Verbele în -i sunt adesea preluate din slavonă, după un tipar foarte clar (de exemplu: sl. sŭmĕriti > smerit ca participiu > a se smeri ca infinitiv). Multe verbe în -a (de conjugarea I) vin din franceză, din verbe de grupa I (e.g. fr. décoller > a decola). Tiparele acestor conjugări, percepute ca simple, s-au dovedit poartă de intrare în limbă a multor verbe noi. Putem reţine deci argumentul tradiţie-simplitate.
Alte limbi însă s-au ghidat după alte instanţe ale simplităţii. Franceza deţine o singură conjugare fertilă - grupa I - bazată acum exclusiv pe simplitate: grupa I nu prezintă iregularităţi. Terminaţia acestei grupe nu mai e de mult -ar, ci -er. Aşa se face că, în franceza medievală, registrul savant se alimenta cu verbe noi direct din latină astfel: protegere > protéger, negligere > négliger, erigere > ériger (trecere de la conjugarea III la conjugarea I, prin urmare e vorba de tandemul variaţie fonetică - simplitate)…
Şi iată că în sec.XIX, protéger ajunge şi în limba română, sub forma a proteja. În paralel, este introdus cu forma a protege, la conjugarea sa de drept, a treia. Îl regăsiţi în toată splendoarea sa în scrierile lui B.P.Hasdeu, alături de verbe ca a neglige, a erige. Continuarea o cunoaştem - doar una din forme a supravieţuit viguros.
Înţelegeţi acum de ce multe verbe nu se mai aparţin conjugării originare? Drept consecinţă, aceste verbe nu se mai conjugă la fel ca în italiană sau spaniolă, ceea ce ne frapează cînd mergem la muncă în ţări mediteraneene şi constatăm că nu nimerim unele forme verbale. Da, aşa s-a întîmplat şi cu a exista, care nu vine direct din latinescul de conj.III existere (essistere în italiană), ci din fanţuzescul savant de grupa I exister.
Din fericire, multe importuri paşoptiste s-au făcut cu respectarea conjugării iniţiale, prin asemuiri cu forme vechi: a trimite > a emite, remite, admite, comite, omite, permite, promite, transmite, demite, submite; a duce > a conduce, introduce, deduce, reduce, produce, traduce, seduce, abduce. Aviz uilizatorilor de SVN şi Perforce: a nu se spune submitat, comitat, ci submis, comis…