Într-un cadru lingvistic, xenismele sunt ortografieri străineşti pentru cuvinte deja româneşti. Fac referire aşadar la importuri recente sau mai vechi care se află pe buzele majorităţii locutorilor. Adesea figurează deja în dicţionare, cu scrieri adaptate. De multe ori însă, tipăritura, caracterizată printr-o viteză de reacţie mai mică, nu a avut încă oportunitatea de a le include.
Mouse în loc de maus, meeting în loc de miting, pull-over în loc de pulover, dispatcher în loc de dispecer sunt exemple din prima categorie. (În adevăr, există un dicţionar care conţine cuvîntul maus!) Am putea continua cu o sumedenie de exemple ipotetice, doar cu scopul de a accentua ridicolul xenismelor : route (rută), naïf / naïve (naiv), chauffeur (şofer), stecker (ştecher)… şi uite aşa epuizăm 50% din cuvintele limbii române!
Week-end pentru uichend, hypermarket pentru hipermarchet, online pentru onlain, chat pentru ceat etc. sunt xenisme din a doua catégorie. Dacă unii (foarte numeroşi, de altfel) opun résistence în a ortographia după norme româneşti aceste vocabule (vocables?), o fac ori dintr-un spirit de élitisme, ori pentru că nu acceptă faptul că acestea au intrat déjà în limbă. A scrie aşa cum se aude ar dénota ori lipsă de éducaţie, ori un act de polluare a graiului nostru. Ambele se réduc la teama de a nu cădea în ridicule. Văzînd însă résultat-ul, însăşi această appréhensiune de dovedeşte ridicule-ă!
A încropi o concepţie estetică - manifest într-un bileţel pe blog reprezintă o ambiţie exagerată. Voi puncta aşadar numai ideile principale:
1. Societatea evoluează, iar limba trebuie să-i ţină pasul. Înnoirea limbii este necesară!
2. Româna, contrar ignorantei percepţii generale, este o limbă a împrumuturilor. Drept consecinţă, limba română deţine suficiente procedee de inovaţie, care trebuie exploatate. Ceea ce nu se înscrie însă în cadrul unui mecanism trebuie dirijat către unul din ele, pentru ca rezultatul să fie o îmbogăţire lingvistică viguroasă.
2′. Unele direcţii de bun simţ există încă de la începuturile limbii literare (mă refer mai ales la ideile programatice ale lui Titu Maiorescu). Aceste direcţii, fiind deja închegate într-un sistem estetic, trebuie luate în considerare.
Elaborare. Am menţionat despre existenţa unor procedee de inovaţie împămîntenite, pe fondul unei îndelungate tradiţii a importurilor. În adevăr, româna a cunoscut o influenţă slavă multiseculară; acesteia i se adaugă împrumuturi turceşti, greceşti, ungureşti şi germanice. În secolul XIX recîştigă teren importurile romanice. De fiecare dată, noile cuvinte s-au adaptat sistemului fonetic şi au început să genereze familii de cuvinte. Acestea ar fi primele mecanisme. În continuare, cuvintele de import şi-au gasit scrieri fonetice. Mulţumită acestui mecanism, româna şi-a menţinut simplitatea şi flexibilitatea în scriere. Cum ar fi fost dacă ezitam astăzi asupra ortografierii a 30% din lexic? De exemplu, dacă s-ar fi scris Steckerului în loc de ştecherului, rancune-os în loc de ranchiunos, pharmacie pentru farmacie, chaise-longue pentru şezlong ş.a.m.d. Nu ne ramîne decît să fim consecvenţi şi să adoptăm forme ca uichend, giob, bos, maus, ca mai apoi cine doreşte să fie liber să le prefixeze / sufixeze, completînd astfel procesul de îmbogăţire (uichendic, de ce nu?).
Un alt mecanism consta în adaptarea prin analogie cu cuvintele deja existente în limbă. În sec.XIX, românii încă nu aveau cuvîntul demn. Prin urmare, a fost preluat latinescul dignum şi, prin analogie cu lat.lignum < rom.lemn, a rezultat forma demn. Asemănător s-a întîmplat cu semn (> signum). Pornind de la fr.déposer şi trecînd prin poser=a pune, a rezultat a depune etc. Urmîndu-le exemplul, ar trebui să reconstruim unele importuri recente neadaptate fonetic: retail sună ca şi se înrudeşte cu detaliu, aşadar să-l înlocuim cu retaliu, ca apoi să putem trece mai departe, anume la crearea unei familii de cuvinte (retaliere etc.).
Cel mai important mecanism, deja citat de cîteva ori, îl reprezintă sufixarea şi prefixarea, adică formarea unei familii de cuvinte. De abia în acest punct se poate vorbi de o îmbogăţire viguroasă a limbii.
[Cît despre principiile directoare ale lui Maiorescu sau ideile lui Eminescu, va las să căutaţi singuri pe Google. În mare, să nu importăm cînd nu e nevoie, iar dacă importăm să adaptăm, să păstrăm scrierea fonetică.]